Monique Udell, profesor la Oregon State University și cercetătoare în domeniul interacțiunilor dintre oameni și animale, a explicat că rolul pe care pisicile îl pot avea în intervențiile asistate de animale este adesea subestimat. Potrivit acesteia, studiul arată că pisicile pot fi participanți activi, nu doar animale de companie pasive, iar activitățile de dresaj realizate împreună de copii și pisici pot consolida relația dintre aceștia și pot avea rezultate pozitive pentru ambele părți.

Pisicile, implicate în intervențiile asistate de animale

Studiul, coordonat de Monique Udell și Megan MacDonald, profesor de kinesiologie la Oregon State University, pornește de la interesul tot mai mare pentru intervențiile asistate de animale și rolul acestora în susținerea bunăstării fizice, psihologice și sociale.

Aceste intervenții sunt considerate o abordare promițătoare pentru copii, inclusiv pentru cei cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare și pentru cei care se confruntă cu provocări sociale, emoționale sau comportamentale.

Până acum, cea mai mare parte a atenției în acest domeniu a fost îndreptată către câini și cai. Monique Udell a dorit să afle dacă și pisicile ar putea avea un rol similar.

Cercetătoarea studiază de peste zece ani relația dintre oameni și pisici și a constatat că acestea, la fel ca și câinii, sunt animale sociale și prezintă o serie de caracteristici similare, printre care capacitatea de a forma legături de atașament cu oamenii și posibilitatea de a fi dresate.

Monique Udell a descris și o schimbare culturală în modul în care oamenii se raportează la pisici. Tot mai mulți proprietari sunt interesați să își dreseze animalele, iar fenomenul „adventure cats” a dus la creșterea interesului pentru activități precum plimbările, campingul sau chiar caiacul alături de pisici.

Cum s-a desfășurat programul

Cercetătorii au evaluat un program de dresaj asistat de pisici la care au participat 36 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani și pisicile familiilor acestora.

Jumătate dintre participanți au fost repartizați în grupul de dresaj și au participat la șase sesiuni de câte 45 de minute. Copiii au primit și teme săptămânale, care presupuneau exersarea tehnicilor de dresaj și învățarea pisicilor unor comportamente precum „șezi” și venirea atunci când erau chemate.

Cealaltă jumătate a participanților a format grupul de control și nu a participat la aceste activități.

Copiii au completat trei chestionare în trei momente diferite: înainte de începerea studiului, la șase săptămâni după încheierea programului și la un an de la începutul cercetării. Chestionarele au evaluat intensitatea atașamentului copilului față de pisică, responsabilitatea pentru activitățile legate de îngrijirea animalului și comportamentul atent față de acesta.

Cercetătorii au analizat și atașamentul pisicilor față de copii, precum și gradul lor de sociabilitate în prezența acestora. Sesiunile standardizate de dresaj au fost filmate, iar comportamentele animalelor au fost ulterior evaluate.

De exemplu, sociabilitatea a fost măsurată în funcție de timpul în care pisica a rămas cu cel puțin o labă într-un semicerc cu raza de un metru delimitat în jurul copilului.

Copiii au devenit mai implicați în îngrijirea pisicilor

Rezultatele au arătat că participanții din grupul de dresaj au înregistrat o creștere semnificativă a responsabilității pentru îngrijirea pisicilor. În schimb, în grupul de control a fost observată o scădere.

Înainte de program, 44% dintre copiii din grupul de dresaj declarau că își învățau pisicile lucruri noi. După participarea la sesiuni, procentul a ajuns la 94%.

De asemenea, proporția copiilor care își plimbau pisicile a crescut de la 28% înainte de program la 78% după acesta.

Participarea la program a fost ridicată. Toți copiii au fost prezenți la toate cele șase sesiuni de dresaj, iar rata medie de realizare a temelor săptămânale a fost de 81%. Cercetătorii consideră că aceste rezultate indică un impact mai puternic al programului asupra participanților.

Și comportamentul pisicilor s-a schimbat

Schimbări au fost observate și în cazul animalelor. Numărul pisicilor despre care cercetătorii au stabilit că aveau un atașament sigur față de copil a crescut pe parcursul programului. Șase pisici au trecut de la o clasificare de atașament nesigur la una de atașament sigur.

Pisicile au devenit mai încrezătoare și mai sociabile și au dezvoltat legături mai puternice cu copiii. În același timp, copiii au început să privească animalele mai mult ca pe niște parteneri, care îi pot motiva să își asume mai multe responsabilități și să adopte comportamente sănătoase.

Sursa: phys.org