Riscurile nu se limitează la accidentele rutiere. Pisicile care hoinăresc se pot confrunta cu lupte, căderi, otrăviri și boli infecțioase, iar unele dintre aceste situații pot duce la răni grave, tratamente veterinare costisitoare sau chiar la moarte.
Pericolele apar chiar și în timpul unei plimbări obișnuite
Camerele montate pe zgărzile unor pisici au oferit cercetătorilor o perspectivă directă asupra pericolelor întâlnite de animalele care ies singure.
Într-un studiu realizat în Statele Unite pe 55 de pisici care aveau acces liber în exterior:
- 25% au fost expuse riscului de otrăvire prin ceea ce au mâncat sau băut;
- 45% au traversat drumuri;
- 25% au întâlnit alte pisici;
- 20% s-au strecurat pe sub case;
- 20% au explorat gurile de scurgere pentru apa pluvială.
Accidentele rutiere, printre principalele pericole
Analiza cercetărilor arată că traumatismele, în special cele provocate de accidente rutiere, lupte și căderi, reprezintă o cauză importantă de rănire și deces pentru pisicile care hoinăresc.
Un studiu recent realizat în Marea Britanie a arătat că accidentele rutiere au fost principala cauză de deces pentru pisicile cu vârsta de la mai puțin de un an până la opt ani.
Estimările europene sugerează că 18–24% dintre pisici sunt lovite de o mașină pe parcursul vieții, iar aproximativ 70% dintre aceste incidente sunt fatale. Victimele sunt frecvent pisici cu vârsta sub cinci ani și, în principal, masculi. Riscul este mai mare în cazul animalelor care nu au fost sterilizate, deoarece acestea tind să hoinărească pe distanțe mai mari și mai frecvent.
Și luptele sau bolile pot avea consecințe grave
Pericolele pentru pisicile care ies singure depășesc accidentele rutiere.
Pisicile care hoinăresc sunt expuse unor boli infecțioase grave, precum virusul imunodeficienței feline (FIV), și sunt mai predispuse să intre în lupte cu alte pisici. În urma acestora pot apărea abcese care pot necesita tratament veterinar costisitor și, în unele cazuri, pot fi fatale.
Există, de asemenea, dovezi privind otrăvirea și rănirea intenționată a pisicilor care hoinăresc, unele animale murind înainte de a putea primi îngrijiri medicale.
Privite împreună, aceste riscuri au determinat cercetătorii să estimeze că pisicile de companie care au acces liber în exterior trăiesc cu cel puțin 2–3 ani mai puțin decât pisicile ținute în spații controlate. Cele care supraviețuiesc accidentelor sau bolilor pot rămâne cu dizabilități permanente.
Cum poate fi redus riscul?
Cea mai simplă modalitate de a reduce riscurile este limitarea accesului nesupravegheat în exterior.
Asta nu înseamnă neapărat că pisica trebuie să stea permanent în interior. Curtea poate fi modificată astfel încât pisica să nu poată evada, inclusiv prin utilizarea unor sisteme de protecție montate în partea superioară a gardului.
O altă variantă este amenajarea unei zone exterioare închise, cunoscută drept „catio”, unde pisica poate beneficia de aer liber și lumină naturală, rămânând în același timp în siguranță.
Unele pisici pot fi obișnuite și cu mersul în ham sau în lesă, ceea ce permite ieșiri controlate în exterior. Un raport recent din Norvegia a arătat că accesul controlat la exterior este adesea important pentru menținerea stării de bine a pisicilor.
Sursa: phys.org
