Cercetătorii au identificat 13 acizi grași cu lanț ramificat (BFA), ale căror combinații și proporții diferă de la o pisică la alta, dar rămân relativ stabile în cadrul aceluiași individ. Studiul va fi publicat în revista Current Biology.
Pisicile pot recunoaște mirosul altor pisici
Experimentele au confirmat că pisicile pot diferenția mirosul urinei provenite de la indivizi diferiți. Atunci când același miros era prezentat în mod repetat, timpul petrecut de pisici pentru a-l adulmeca scădea. Când era introdusă urina unei alte pisici, interesul pentru miros creștea din nou. Această reacție putea fi observată chiar și după câteva luni, sugerând că pisicile păstrează pe termen lung amintirea mirosurilor urinare.
Cercetătorii au urmărit și răspunsul Flehmen, expresia cu gura întredeschisă pe care mulți proprietari de pisici o recunosc. Pisicile manifestau acest comportament mai frecvent în fața urinei necunoscute decât în fața propriei urine.
O „semnătură” chimică stabilă
Analiza a dus la identificarea celor 13 BFA. Profilul acestora, format din combinația și cantitatea relativă a diferiților acizi grași, varia considerabil între pisici, dar rămânea relativ stabil în cadrul aceluiași individ, inclusiv la date diferite de recoltare.
Compușii sunt, de asemenea, relativ persistenți. În probele de urină păstrate la 25°C, profilurile specifice fiecărui individ au rămas relativ stabile timp de cel puțin 24 de ore.
Cercetătorii au demonstrat și că pisicile pot detecta aceste diferențe. Atunci când alte componente lipidice ale urinei erau controlate, iar fracțiunea care conținea BFA era modificată, pisicile care se obișnuiseră cu proba inițială începeau să adulmece din nou mai mult.
Ce legătură are rinichiul?
Una dintre cele mai neașteptate descoperiri a fost legătura cu rinichiul. BFA au fost detectați în rinichi, dar nu și în celelalte țesuturi analizate. Lipidele care conțin BFA au fost găsite în picături lipidice depozitate în cortexul renal.
Picăturile lipidice abundente din rinichii pisicilor sunt cunoscute de mai bine de 100 de ani, însă rolul lor biologic nu era clar. Cercetătorii consideră că acestea ar putea funcționa ca un rezervor pentru lipidele care conțin BFA, contribuind la menținerea unui profil chimic individual stabil în urină, în ciuda unor variații pe termen scurt determinate de alimentație sau de starea fiziologică.
„Picăturile lipidice din rinichiul pisicii sunt cunoscute de mai bine de un secol, dar motivul pentru care pisicile au atât de multe a rămas un mister. Rezultatele noastre sugerează că una dintre funcțiile lor ar putea fi susținerea unei semnături chimice stabile în urină”, a spus Masao Miyazaki. Cercetătorul a precizat că rămâne de clarificat modul în care BFA depozitați în lipidele renale ajung în cele din urmă în urină.
Aceeași caracteristică apare și la alte feline
Cercetătorii au analizat și alte specii de feline. Compuși urinari asociați cu BFA și picături lipidice renale au fost identificați la lei, tigri, leoparzi, jaguari, râși și pisica Iriomote. Profilurile BFA, precum și cantitatea și distribuția picăturilor lipidice renale, au diferit între specii.
Nu se știe încă dacă felinele sălbatice folosesc efectiv BFA pentru recunoașterea indivizilor.
Studiul propune astfel un posibil mecanism diferit de cel cunoscut la șoareci, în care informațiile stabile despre identitatea individuală din urină sunt asociate cu proteine urinare. La pisici, combinațiile de molecule lipidice semivolatile, susținute posibil de un rezervor din rinichi, ar putea contribui la păstrarea identității chimice în timp.
Cercetarea este una fundamentală, însă în viitor înțelegerea BFA ar putea contribui la metode de control al mirosului urinei de pisică. De asemenea, dacă profilurile BFA pot identifica în mod fiabil același individ în probe repetate, urina lăsată în mediul natural ar putea deveni un instrument neinvaziv pentru monitorizarea felinelor sălbatice rare și pentru sprijinirea conservării acestora.
Sursa: phys.org
