In cazul pisicilor ce prezinta calculi urinari, o dieta speciala axata pe disolutia urolitilor poate fi prescrisa acestor animale in scopul eliminarii lor. Daca dieta nu da rezultate prin dizolvarea calculilor, se poate recurge la abordarea acestora pe cale chirurgicala. Struvitii au inceput sa apara mai rar la pisici, deoarece majoritatea dietelor comerciale pentru feline sunt acum formulate astfel incat sa favorizeze reducerea riscului de formare a struvitilor prin limitarea cantitatii de magneziu din dieta si prin favorizarea productiei de urina mai acida. Din pacate, procentul de uroliti compusi din oxalat de calciu a inceput sa creasca. Rolul (daca acesta exista) pe care dietele veterinare il joaca in formarea acestor calculi inca se studiaza.

Spre deosebire de struviti, urolitii din oxalat de calciu nu pot fi dizolvati cu ajutorul dietelor speciale, fiind necesar in acest caz un tratament mai agresiv. Medicul veterinar poate provoca eliminarea acestor calculi urinari prin spalaturi ale vezicii urinare cu lichide sterile. Daca acestia nu pot fi eliminati astfel sau daca recidiveaza, interventia chirurgicala ramane ultima solutie. Denumita cistotomie, operatia realizata pentru inlaturarea calculilor urinari presupune incizarea abdomenului. Vezica urinara este apoi adusa la suprafata pentru examinare, deschisa, iar urolitii indepartati.

Pisicile care au prezentat calculi urinari la un moment dat sunt supuse riscului de recidiva, iar medicul veterinar poate recomanda astfel animalului medicatie sau modificari in alimentatie pentru a preveni recidiva acestora.