Vineri, Octombrie 11, 2024

De la medici veterinari cu ❤️ dragoste ❤️ pentru prietenii voștri

In ultimele decenii, numarul pisicilor diagnosticate cu hipertiroidism a crescut. Potrivit rapoartelor cercetarilor de pana acum, exista mai multi factori care pot fi considerati responsabili pentru declansarea acestei afectiuni, printre care se numara si expunerea la substante ignifuge.

Un nou studiu sugereaza ca mancarea pentru pisici cu aroma de peste ar putea fi printre vinovati. Studiul efectuat de American Chemical Society a fost publicat recent in revista Environmental Science & Technology. 

Hipertiroidia este o tulburare hormonala care poate provoca la pisici pierderea in greutate, hiperactivitate, agresivitate, varsaturi, precum si alte simptome. Nimeni nu stie sigur ce anume cauzeaza aceasta afectiune. Unele studii au sugerat insa o legatura intre poluantii din mediu, inclusiv bifenii policlorurati (PCB) si eteri de difenil polibromurati (PBDE), care au fost interzisi in multe tari, pentru pericolul potential asupra oamenilor. Studii anterioare au detectat acesti compusi si produse secundare lor in probele de sange ale pisicilor. Dar produsele secundare, care pot avea, de asemenea, efecte toxice ar putea proveni natural din alte surse, cum ar fi pestele, un ingredient comun in mancarea pentru pisici. Hazuki Mizakawa, Kei Nomiyama si colegii acestora au dorit sa investigheze daca pisicile au fost expuse la acesti compusi de la hrana cu aroma de peste. 

Cercetatorii au testat hrana pentru pisici si probe de sange de la pisici. De asemenea, au efectuat in laborator diverse simulari privind modul in care corpul unei feline ar prelucra diversi PCB sau compusi inruditi PDBE. Rezultatele testelor au aratat ca niveluri ridicate de produse secundare in sange, provenind cel mai probabil de la mancarea cu aroma de peste si nu de la expunerea poluantilor din mediu. Sunt necesare insa studii mai amanuntite pentru a clarifica daca acesti metaboliti contribuie in mod specific la hipertiroidism. 

Sursa: pubs.acs.org - American Chemical Society