Ghemele de blana, un pericol pentru pisici

Din cand in cand, delicata dvs. pisica va face un gest care va va alarma si va va scarbi, deopotriva. Se va trezi dintr-un somn linistit, se va ridica pe pernite, va eructa in timp ce se incordeaza cu putere timp de cateva secunde, apoi va scuipa ceea ce la prima vedere pare un ghem cleios. Ceea ce animalul regurgiteaza (in mijlocul bucatariei sau, mai rau, pe mijlocul pretiosului dvs. covor persan) este un tricobezoar, un smoc de par nedigerat, cunoscut si sub numele de ghem de blana. In ciuda acestui termen, ghemele de blana regurgitate de obicei nu sunt rotunde. In general acestea sunt subtiri si cilindrice, mai degraba de forma unui trabuc sau a unui carnat, decat de forma unui ghem rotund. Conform Dr. Richard Goldstein, profesor asociat de medicina interna a animalelor mici la Facultatea de Medicina Veterinara din cadrul Universitatii Cornell, forma elongata a ghemului este datorata diametrului ingust al canalului digestiv (esofagului) la nivelul caruia se formeaza sau prin care trece dupa expulzarea din stomacul animalului. Totusi, un ghem de blana care nu este eliminat si ramane in stomacul pisicii va fi, intr-adevar, de forma oarecum rotunda, „ca un burete sau ca o soseta rasucita”, sustine Dr. Richard Goldstein.

Ghemele de blana regurgitate sunt variabile in volum; desi, de obicei au aproximativ 2-3 cm in lungime, acestea pot atinge 13 cm lungime si 2,5 cm grosime. Culoarea lor este in general aceea a blanii pisicii, innegrita de catre culoarea provenita din hrana animalului si din diverse secretii digestive, precum verdele dat de secretia biliara. Materialul expulzat are de obicei un miros neplacut, insa tolerabil.

Obicei sanatos cu efecte neplacute

Ghemele de blana reprezinta efectul neplacut al unui obicei sanatos. Pe masura ce pisica dvs. se toaleteaza, aceasta inghite mult par desprins de piele. Acest lucru se intampla deoarece micile proeminente inclinate posterior (papile) care inaspresc suprafata limbii pisicii dirijeaza acele fire de par catre esofag si apoi in stomac. Dr. Goldstein ne explica faptul ca, din pacate, componenta structurala principala a firelor de par (o proteina rezistenta si insolubila, numita keratina) nu poate fi digerata. In timp ce cea mai mare parte a firelor de par inghitite strabat in cele din urma tubul digestiv al animalului si sunt eliminate intacte prin fecale, o parte din acestea raman in stomac si se acumuleaza treptat, formand un smoc: ghemul de blana. 

Dr. Goldstein sustine ca nu este iesit din comun ca pisica sa regurgiteze un ghem de blana la fiecare una sau doua saptamani. Lasand la o parte inconvenienta proprietarilor, nu este nimic alarmant in acest gest. Totusi, adunatura de par incarcit poate reprezenta un risc serios pentru sanatatea animalului daca aceasta devine prea mare pentru a trece prin sfincterele inguste dintre stomac si esofag, respectiv dintre stomac si tractul intestinal. De asemenea, conform Dr. Goldstein, riscuri serioase impune si un ghem de blana care reuseste sa ajunga in intestine, insa se blocheaza la acel nivel. „Acest lucru nu se intampla frecvent, insa este foarte grav atunci cand are loc. Fara interventie chirurgicala, poate fi fatal”, sustine Dr. Goldstein.

Remedierea obstructiei

O pisica letargica, care refuza sa se hraneasca mai mult de o zi sau care a prezentat episoade repetitive de vomituritie neproductiva sau voma, trebuie examinata fara intarziere de catre un medic veterinar, recomanda Dr. Goldstein. Este posibil ca tendinta frecventa la voma sa nu aiba nicio legatura cu ghemele de blana. Acesta poate fi, in schimb, un semn al unei alte probleme de la nivel gastrointestinal sau respirator, precum astmul, caz in care tratamentul de urgenta poate fi necesar. Diagnosticul blocajului intestinal se bazeaza pe examenul clinic, analize de sange, radiografii, eventual examen ecografic si pe obiceiului general de regurgitare a ghemelor de blana. Cel mai adesea, totusi, tratamentul se va axa pe protejarea intestinelor pe timpul catorva zile de ingrijiri medicale care vor include laxative ce favorizeaza pasajul ghemelor de-a lungul tractului digestiv. Desi laxativele pot fi eficiente pentru reluarea deplasarii prin intestin a unui smoc de blana dificil, Dr. Goldstein sfatuieste cu tarie proprietarii de pisici sa nu administreze niciodata laxative fara aprobarea sau supravegherea realizata de catre un medic veterinar. Acelasi principiu se poate aplica si pentru utilizarea unor diete veterinare comerciale care sustin ca ar fi eficiente pentru ameliorarea sau prevenirea acestor obstructii.

Pisicile formeaza mai frecvent ghemuri de blana in perioadele in care naparlesc in mod normal. Pentru a minimaliza aparitia acestor gheme si a complicatiilor lor, periati zilnic blana pisicii dvs. 

Totul despre ghemele de blana

Puii de pisica si pisicile tinere formeaza ghemuri de blana mai rar decat pisicile mai in varsta care, fiind mai experimentate si obisnuite cu gestul  de toaletare, isi petrec o parte mai mare a timpului lingandu-si blana. Rasele cu parul lung, precum persanele si rasa Maine Coon, sunt supuse unui risc mai mare de dezvoltare a ghemelor de blana decat cele cu parul scurt.

Unele pisici sunt, prin natura lor, mai constiincioase decat altele in ceea ce priveste obiceiul de ingrijire a blanii. Iar aparitia ghemelor sunt mai frecvente in periada anului in care pisicile naparlesc in mod normal. Pentru a minimaliza aparitia acestora si a complicatiilor secundare, Dr. Goldstein recomanda proprietarilor de pisici sa se obisnuiasca sa perieze zilnic animalele. De asemenea, subliniaza acesta, autoingrijirea excesiva si ingerarea ulterioara a parului poate fi un semn ca animalul manifesta la nivelul pielii o alergie alimentara, caz in care este recomandata consultarea unui dermatolog veterinar.