Indicatii pentru cresterea pisicii din rasa Maine Coon

Testele de sange pentru peritonita infectioasa felina (FIP) nu prezinta o specificitate ridicata pentru aceasta afectiune; in orice caz, daca se realizeaza testarea titrului de anticorpi la o pisica clinic sanatoasa, atunci rezultatul negativ este probabil semnificativ. (de exemplu:  pisica nu a fost expusa la coronavirusul felin). Un rezultat pozitiv la testarea anticorpilor de sange poate indica expunerea pisicii la un virus inrudit virusului PIF, dar nu letal, coronavirusul enteric felin (FECV), sau poate indica faptul ca pisica poate avea peritonita infectioasa felina. Exista numeroase cercetari  in curs de desfasurare privind peritonita infectioasa felina. Peritonita infectioasa felina poate fi diagnosticata in mod definitiv prin examen histopatologic  (examinarea microscopica a tesutului suspicionat ) din tesut obtinut prin chirurgie exploratorie sau necroprie (examinare post-mortem). In orice caz, un titru crescut de anticorpi anti FIP (si care continua sa creasca in timp), alaturi de celelalte semne clinice caracteristice acestei afectiuni sugereaza faptul ca pisica are aceasta boala incurabila si fatala.

Vaccinarea

Un protocolul minim de vaccinare include vaccinarea impotriva panleucopeniei feline (distemper felin), a calicivirozei si a herpesvirusului felin (un vaccin trivalent) la varsta de 9 si 12 saptamani. Se recomanda inceperea protocolului de vaccinare la varsta de 6 saptamani. Daca intr-o felisa izbucneste un focar de caliciviroza sau herpesviroza, atunci se recomanda utilizarea unui vaccin intranazal impotriva acestor doua virusuri la varsta de 3 saptamani, vaccinurile tri sau tetravalente administrandu-se apoi incepand cu varsta de 6 saptamani. Daca este necesar, pisicile se pot vaccina si  impotriva chlamidiei, care cauzeaza o afectiune respiratorie ( acest vaccin poate fi inclus in produsele tetravalente); in orice caz imunitatea instalata impotriva virusului chlamidiei este mai scurta decat cea fata de celelalte afectiuni respiratorii si ar trebui administrat un rapel la intervale de 6 luni, pentru a obtine o eficacitate maxima. Sunt disponibile produse care contin numai vaccinul contra chlamidiei, care pot fi utilizate in acest scop daca este necesar. In acest moment se recomanda rapeluri anuale cu vaccinuri trivalente in cadrul crescatoriilor de pisici, desi exista studii in desfasurare privind durata exacta a imunitatii instalate postvaccinal. In ceea ce priveste pisicile castrate/ sterilizate care traiesc strict in casa, fie individual fie in grupuri mici, dupa ce se administreaza rapelul la varsta de aproximativ un an, rapelurile urmatoare trebuie realizate cu vaccinuri vii, la fiecare 3 ani, conform  publicatiilor recente ale Asociatiei Americane a Practicienilor de Medicina Felina (AAFP) . Principalele vaccinuri utilizate sunt cele care actioneaza impotriva panleucopeniei (distemper felin), calicivirozei si herpesvirozei. AAFP recomanda de asemenea administrarea vaccinului antirabic o data la 3 ani (folosind un produs licentiat, cu administrare o dat o data la 3 ani, nu un vaccin antirabic anual), unde este impus prin lege. In Romania, vaccinarea antirabica este obligatorie pentru animalele de companie a se efectua o data pe an. 

Pisicile folosite la monta trebuie sa fie vaccinate cu 2-3 saptamani inainte de a se reproduce.  Pisicile gestante nu trebuie vaccinate cu vaccin viu sub nicio forma; in orice caz, daca la o pisica gestanta s-a depasit cu prea mult timp data vaccinarii anuale, atunci ar trebui vaccinata cu un vaccin trivalent inactivat la mijlocul perioadei de gestatie (cu aproximativ 3-4 saptamani inaintea datei aproximative a parturitiei). Astfel se va putea dezvolta un titru adecvat de anticorpi atat in sangele pisicii cat si in colostru (odata ce pisoii se vor naste).

Exista diverse vaccinuri disponibile pentru virusul leucemiei feline, care sunt atat sigure cat si eficiente, dar totusi nu toate vaccinurile prezinta aceeasi eficacitate. Vaccinarea impotriva leucemiei feline este optionala si nu este necesara din punct de vedere medical intr-o crescatorie de pisici complet inchisa, in cadrul careia se izoleaza si testeaza  pentru FIV si FeLV orice pisica nou introdusa, asa cum am descris anterior. In orice caz, reprezinta o masura suplimentara de protectie in felisele in care monta se realizeaza cu masculi din afara felisei. Vaccinarea impotriva leucemiei feline nu inlocuieste testarea minutioasa pentru aceste boli.

Daca in cadrul unei felise, pisicile sunt tinute si afara, sau exista indivizi care sunt tinuti si afara si in casa, atunci vaccinarea impotriva FeLV este recomandata. Aceste pisici sunt considerate a fi incadrate in clasa de risc, deoarece pot interactiona cu pisici cu status FeLV necunoscut, aceasta afectiune putand fi transmisa prin contact repetat cu o pisica infectata chiar daca sunt despartite de un gard de sarma. Prima vaccinare se realizeaza la varsta de 9 saptamani sau mai tarziu, cu un rapel initial 3 saptamani mai tarziu. Rapelurile anuale sunt recomandate la pisicile susceptibile. Se recomanda de asemenea testarea pisicilor inainte de a fi vaccinate; nu este nociva vaccinarea unei pisici FeLV pozitive, dar nici nu este nici folositoare, putand da un fals sentiment de securitate.

Momentan nu exista disponibile vaccinuri impotriva FIV. Din fericire, acest virus este mai putin contagios, transmitandu-se fie prin sangele infectat (de ex prin bataie) sau prin contact sexual. Atat pisicile care sunt utilizate pentru reproductie, cat si cele care nu stau exclusiv in casa sunt susceptibile. Virusul imunodeficientei feline este inrudit cu virusul imunodeficientei umane (HIV), dar nu se transmite la oameni.

Exista pe piata un vaccin intranazal aprobat de FDA impotriva PIF (Primucell). Este considerat a fi sigur, desi eficacitatea sa este discutabila, utilizarea sa nefiind o rutina in randul medicilor veterinari. Un alt dezavantaj al acestui vaccin il constituie faptul ca postvaccinal se dezvolta anticorpi care interfereaza cu testele serologice performate in mod uzual (dar care nu au o specificitate ridicata), astfel incat un rezultat pozitiv la o pisica vaccinata este dificil de interpretat.

Este disponibil de asemenea un vaccin care poate fi utilizat in cadrul terapiei dermatofitozelor, denumite in mod obisnuit micoze (cauzate adeseori de Microsporium canis, o ciuperca). Cel mai comun agent etiologic al micozelor este reprezentat de o ciuperca cu inalt grad de contagiozitate in randul pisicilor, cainilor si omului. Exista si alte specii de ciuperci ce pot determina aparitia micozelor, acest vaccin nefiind folositor in tratamentul acestora. Diagnosticul definitiv se realizeaza prin prelevarea probelor de par de la pisicile suspecte de boala si etalarea lor pe un mediu de cultura; in orice caz, micozele prezinta semne clinice la nivel cutanat  oarecum specifice, astfel incat veterinarul poate elabora un diagnostic prezumtiv de micoza pe baza acestora. Vaccinul nu are rolul de a preveni dezvoltarea micozelor, dar pare sa imbunatateasca raspunsul imunitar al pisicilor bolnave si le permite sa se recupereze mai repede decat cele nevaccinate. Micozele necesita adesea tratament agresiv, de lunga durata, care poate include o combinatie de bai topice, medicamente administrate pe cale orala, dezinfectante si vaccinare.

Vaccinarea impotriva rabiei poate fi necesara la pisici si la puii de pisica in cadrul anumitor state, judete si orase. In anumite state este de asemenea necesar ca pisicile si puii de pisica sa fie vaccinati inainte de a le fi permis accesul in tara. Rabia este extrem de rara in cazul pisicilor care traiesc exclusiv in apartament, deoarece trebuie sa fie muscate de un animal purtator de rabie pentru a contacta boala. In functie de zona tarii in care locuiti, rabia poate avea o prevalenta crescuta in cadrul populatiei de ratoni, vulpi, sconcsi, coioti si/ sau lilieci. Pisicile care traiesc si in casa dar si afara trebuie vaccinate impotriva rabiei chiar daca acest lucru nu este impus de lege, exceptie facand statul Hawaii si alte cateva tari in care vaccinarea antirabica nu se practica, aceste tari fiind indemne. Rabia reprezinta o problema de sanatate publica, dat fiind faptul ca oamenii pot contacta boala de la animalele domestice si salbatice. Rabia este invariabil fatala pentru animale si poate fi fatala si pentru oameni daca acestia nu sunt tratati inaintea instalarii simptomelor. In prezent, sunt raportate mai multe cazuri de rabie la pisici decat la caini.

Paraziti

Este extrem de important sa va mentineti pisicile de apartament fara paraziti externi si interni. In cadrul parazitilor interni, teniile sunt cele mai usor de identificat (proglotidele, sau pachetele de oua arata ca boabele de orez, si cand sunt "proaspete" sunt mobile), cele mai comune specii care afecteaza pisicile fiind transmise prin intermediul puricilor. Controlul teniilor presupune medicatie administrata oral si eradicarea puricilor, altfel pisicile se vor infecta din nou. Viermii rotunzi si cei cu carlig sunt rari in cadrul crescatoriilor de pisici care traiesc numai inauntru, dar daca pisicile devin parazitate, boala este controlata foarte usor cu medicatie pe cale orala.

Parazitii externi sunt reprezentati de purici, capuse si acarieni (care se pot dezvolta la nivel cutanat sau auricular). Nu toate otitele sunt cauzate de acarieni; un simplu examen microscopic realizat din secretia auriculara de catre veterinarul dvs poate detecta acarienii sau ouale acestora, daca exista. Acarienii care se dezvolta la nivelul pielii (determina raia cutanata) apar din fericire foarte rar la pisici, mai ales la cele tinute strict in casa. Acarienii se trateaza de obicei foarte usor.

Puricii sunt larg raspanditi in Romania si reprezinta o problema pe tot parcursul anului in judetele mai sudice. Puricii sunt cea mai comuna cauza a dermatitei alergice la pisici, reprezinta vector de transmitere pentru cea mai comuna specie de tenie, iar infestatiile severe pot determina anemia sau chiar moartea puilor de pisica. Nu se poate garanta faptul ca in crescatoriile de pisici nu exista purici, chiar daca acestea sunt tinute strict inautru si nu intra in contact cu caini. Controlul puricilor implica tratarea pisicilor, a casei si adesea si a curtii.

O discutie detaliata despre acest subiect este dincolo de subiectul acestui articol. Oricum, in general trebuie evitate sampoanele sau alte produse daca acestea nu sunt specifice felinelor; cainii pot tolera foarte multe produse care pentru pisici sunt toxice. Produsele care contin piretrine (extract de galbenele) sunt cele mai sigure si eficiente produse utilizate in controlul infestatiilor cu purici la pisici. Regulatorii de crestere ale insectelor imbunatatesc foarte mult eficienta tratamentului antipurici si includ metopren (Precor) si fenoxicarb, care se gasesc in unele spray-uri si "bombe" antipurici, precum si lufeneron; Produse topice noi precum Advantage si Frontline sunt extrem de eficiente in eliminarea puricilor adulti, o singura doza avand efect o luna. Proban, un produs oral elaborat pentru a fi utilizat la caini, a fost folosit si la pisici un timp indelungat fara a fi aprobat; in orice caz, acum exista pe piata produse mai bune si mai eficiente, care sunt aprobate pentru a fi utilizate la pisici, incluzand, Advantage si Frontline. Modalitati mai "naturiste" de a controla infestatiile cu purici includ tratamentele cu borax si pamant diatomic, dar si sampoanele pe baza de citrice. Imbaierile, dat fiind faptul ca sunt folosite pentru a lasa o pelicula de substanta activa reziduala la nive cutanat, sunt mai putin sigure pentru pisici si caini si trebuie realizate cu grija. Toate produsele impotriva puricilor trebuie sa fie utilizate in conformitate cu prospectul acestora.

Pisicile sunt susceptibile, de asemenea, la infestatia cu viermi cardiaci. Au fost raportate cazuri de viermi cardiaci la feline in multe zone din tara. Larvele imature ale acestor paraziti au ca vectori tantarii si, desi sunt mult mai frecvente la caini decat la pisici, pot avea consecinte grave, putand cauza chiar moartea subita. In arealele in care viermii cardiaci au o prevalenta extrem de ridicata la caini, este recomandat sa se realizeze preventia lunara impotriva acestora si la pisici. Tantarii au acces in interiorul locuintelor, viermii cardiaci fiind diagnosticati si la pisicile care locuiesc numai inauntru. Tratamentul acestei afectiuni la pisici nu este la fel de sigur si eficient ca in cazul cainilor. 

Afectiuni genetice

Pisicile din rasa Maine Coon sunt, din pacate, subiectul a cel putin doua afectiuni genetice (ereditare), si anume displazia de sold (DS) si cardiomiopatia hipertrofica (CH). Genele exacte care sunt incriminate in dezvoltarea acestor afectiuni nu au fost inca identificate, dar cercetarile continua in speranta ca atat pisicile afectate cat si cele purtatoare pot fi identificate la o varsta frageda.

In prezent, diplazia de sold este diagnosticata prin radiografierea soldurilor. Displazia de sold reprezinta o anomalie de dezvoltare a articulatiei soldului. Este recomandat sa se realizeze un set preliminar de radiografii ale soldului la varsta de aproximativ 8-12 luni, inainte ca pisica sa fie folosita pentru reproductie. Radiografiile finale trebuie facute la varsta de 24 de luni. Doar pisicile care nu prezinta displazie de sold (sau sunt evaluate cu calificativul bine sau excelent) pot fi folosite pentru reproductie. Pisicile care sufera de displazie de sold, indiferent de gradul acesteia, nu pot fi folosite pentru reproductie.

Cardiomiopatia hipertrofica este o afectiune in cadrul careia muschiul inimii devine mult prea gros, ceea ce ii reduce din eficienta, in cele din urma instalandu-se insuficienta cardiaca si/ sau embolismul (coaguli de sange). Diagnosticul se confirma prin intermediul ecocardiografiei (ecografie cardiaca), care trebuie realizata si interpretata de catre un specialist in cardiologie veterinara. Unele pisici afectate prezinta murmur cardiac , pe cand altele nu, asadar absenta acestuia nu implica faptul ca pisica respectiva este sanatoasa. Se recomanda ca prima ecocardiograma sa se realizeze inainte ca pisica sa se reproduca, iar urmatoarea la varsta de aproximativ doi ani. Aceasta afectiune se poate trata, dar poate determina moarte subita la pisicile tinere adulte daca nu este diagnosticata din timp. Moartea subita a pisicilor folosite pentru reproductie sau a puilor de pisica trebuie investigata prin necropsie (examinare postmortem) realizata fie de veterinarul dvs curent, fie de un anatomopatolog veterinar.

Surzenia este o problema in randul pisicilor albe din orice rasa, incluzand pisicile din rasa Maine Coon. Surzenia este asociata cu gena dominanta W, care produce fenotipul alb solid. Aproximativ 60% din pisicile albe cu blana lunga sunt surde. Surzenia este cumva mai frecventa la pisicile albe cu ochi albastri sau  heterocromi, dar stastisticile arata ca cele cu ochii verzi sau galbeni sunt mai predispuse la aceasta afectiune. Absenta sau prezenta unei pete colorate pe capul unui pui de pisica nu indica predispozitia acesteia la surzenie. Pisicile surde nu trebuie folosite pentru reproductie. De asemenea, nu trebuie imperecheate pisicile albe intre ele, deoarece probabilitatea ca urmasii acestora sa fie surzi creste. Se suspicioneaza faptul ca imperecherea intre pisici albe si pisici care "au si blana alba" (de exemplu tarcate cu alb, bicolore) creste de asemenea probabilitatea nasterii de pui albi surzi.

Reproductia

Exista multe resurse excelente care furnizeaza informatii detaliate despre cresterea si inmultirea puilor de pisica. O pisica nu trebuie imperecheata inainte de varsta de un an decat daca a avut deja cel putin doua perioade de estru (calduri). Sub nicio forma nu trebuie imperecheat un pui de pisica de 8 luni in mod intentionat. Puii de pisica masculi pot fi potenti si capabili din punct de vedere fizic sa se reproduca incepand de la varsta de 5 luni, desi nu ar trebui folositi la reproductie pana ce nu implinesc varsta de 8 luni. Pisicile nu trebuie imperecheate mai mult de doua ori pe an decat daca la o fatare pisica a avut putini pui (1-2 pui). Pisicilor ar trebui sa li se asigure perioade de odihna  proportionale cu numarul de pui pe care ii nasc. In mod ideal, masculii ar trebui sa aiba, de asemenea, scurte perioade de odihna intre monte (aproximativ o saptamana).

In ceea ce priveste testarile serologice si protocolul de vaccinare recomandat in cazul animalelor folosite pentru reproductie, va rugam sa consultati sectiunile alocate acestora mai sus.

Perioada normala de gestatie pentru pisici este de 63-70 de zile, cel mai frecvent  63-67 de zile. Perioada de gestatie se evalueaza numarand incepand din prima zi de imperechere. Pisicile gestante trebuie hranite cu o dieta de inalta calitate, preferabil cu o formula kitten/growth, pe parcursul gestatiei si lactatiei. Suplimentele cu vitamine si calciu nu sunt nici necesare si nici de dorit in cazul in care pisica este hranita cu o dieta comerciala, si poate de fapt contribui la instalarea eclampsiei postpartum, o problema ce ar fi de preferat sa fie evitata. In orice caz, hranirea suplimentara cu cantitati mici de branza de casa sau iaurt simplu este sigura si acceptabila. Hranirea cu o dieta alcatuita in mod predominant din hrana uscata este mult mai practica si confortabila pentru pisicile aflate la sfarsitul gestatiei si in perioada de lactatie, dat fiind faptul ca este mult mai densa din punct de vedere nutritional decat hrana umeda.

Temperatura corporala a unei pisici scade cu 0,5-1°C (adeseori pana la 37,3°C sau mai putin) cu 24 de ore inainte de parturitie (nastere). Pisica trebuie sa fie plasata intr-un mediu izolat, linistit, cald si curat, in care sa dea nastere puilor. Se recomanda ca aceasta sa fie izolata fata de restul pisicilor cu o saptamana inainte de parturitie, si tinuta apoi izolata impreuna cu puii pana ce acestia ajung la varsta de 3 luni. In mod ideal, puii de la mame diferite trebuie tinuti izolati unii de ceilalti pe cat posibil.

Pad-urile de unica folosinta concepute special pentru oamenii cu incontinenta urinara sunt ideale pentru a captusi culcusul pisicii. Doua sau trei randuri de pad-uri pot fi asezate unul peste celalalt si apoi scoase pe masura ce se murdaresc, pentru a stresa cat de putin posibil pisica si puii in primele lor ore de viata. Ar trebui sa fie cate o placenta pentru fiecare pui nascut, iar pisica-mama poate manca una, pe toate sau chiar niciuna. Pisica trebuie sa sparga sacul care inveleste fiecare pui imediat dupa parturitie, sa inceapa sa-si linga puiul viguros (in mod special fata/ capul) si sa rupa cu dintii cordonul ombilical.

Omul trebuie sa intervina in momentul in care pisica mama nu reuseste sa faca aceste lucruri (mai ales in cazul pisicilor aflate  la prima lor parturitie); sacul poate fi rupt cu mainile curate, iar mucusul/ fluidul sters de pe fata si corpul puilor cu o manusa de toaleta curata sau cu un prosop. Cordonul poate fi taiat cu o foarfeca sterila (frecata cu alcool izopropilic), lasand 1 cm atasat de pui. Nu trageti sa smuciti cordonul ombilical; presiunea excesiva poate cauza hernia ombilicala.

Partea cordonului ombilical ramasa atasata trebuie apoi curatata imediat cu betadina (iod povidona)  sub forma de solutie sau gel; gelul ramane la acest nivel un timp mai indelungat. Nu este nicio problema daca pisica linge aceasta solutie, dar ar trebui reaplicata ori de cate ori este nevoie, pana ce cordonul se usuca (in aproximativ 24 de ore). Betadina ar trebui aplicata indiferent daca pisica sau crescatorul rup cordonul ombilical, pentru a evita infectarea ulterioara a ombilicului.

Puii de pisica trebuie sa fie inalziti, curatati si uscati. Ei nu isi pot regla in mod adecvat temperatura corporala precum adultii panaa la varsta de cateva saptamani. Cu toate acestea, in general nu este necesara utilizarea dispozitivelor de incalzire daca puii sunt crescuti in casa la o temperatura confortabila, fara curenti de aer; caldura corporala a pisicii-mama este suficienta pentru  a le tine puilor de cald. Daca este necesara utilizarea unei perne electrice, aceasta ar trebui setata la cea mai mica temperatura, cu un strat gros de prosoape peste pentru a ajuta la difuzarea caldurii, iar pisica trebuie sa fie capabila sa-si mute puii daca culcusul devine prea calduros. Pernele electrice trebuie verificate des, pentru a evita supraincalzirea.

Secretiile vaginale ale pisicii (losii) nu trebuie sa persiste mai mult de 2-3 zile, si nu ar trebui sa aiba un miros respingator. O pisica care exprima semne clinice de boala (letargie, apetit precar, febra, deshidratare, glande mamare calde, tari si inflamate etc) trebuie dusa la veterinar de urgenta. Metritele (infectiile uterine) si mastitele (infectiile glandelor mamare) pot fi extrem de serioase.

In mod ideal, puii de pisica ar trebui cantariti zilnic folosind un cantar de bucatarie in primele lor 2-3 saptamani de viata, apoi de doua ori pe saptamana si in cele din urma o data pe saptamana, pana cand sunt intarcati. Exista o mare variabilitate in ceea ce priveste sporul de crestere al puilor de pisica, insa greutatea lor ar trebui sa creasca in mod constant. Daca greutatea are tendinta de a scadea sau de a ramane constanta, atunci puii ar putea fi bolnavi si/ sau nu sunt hraniti cum trebuie, si trebuie luate masuri imediate in acest sens. Protocolul recomandat de vaccinare al puilor de pisica este prezentat anterior.

Nota

Aceste informatii nu sunt oferite in scop de diagnostic sau tratament, fiind mai degraba vorba de sfaturi in legatura cu ingrijirea si cresterea pisicilor. Un medic veterinar nu poate diagnostica o afectiune si prescrie un protocol terapeutic corect fara a realiza o anamneza completa, un examen clinic si, in functie de caz, alte proceduri clinice. Pentru probleme specifice in ceea ce priveste sanatatea animalelor, va recomandam sa apelati la medicul dvs veterinar.