Un studiu recent realizat de cercetători din Franța, publicat în Journal of Veterinary Behavior, a analizat modul în care pisicile în vârstă își petrec ziua, ce schimbări apar în comportament și sănătate și cât de bine este adaptat mediul lor de viață la nevoile reale ale vârstei înaintate. 

Rezultatele oferă informații importante pentru orice proprietar de pisică.

Contrar percepției comune, pisica bătrână nu este doar „mai leneșă”. Odată cu înaintarea în vârstă apar schimbări profunde, mai ales după 15 ani. Pisicile foarte bătrâne se joacă mult mai rar, se îngrijesc mai puțin singure, inițiază mai puține interacțiuni cu oamenii și pot părea mai retrase. Aceste comportamente sunt adesea interpretate ca fiind normale pentru vârstă, însă studiul arată că ele sunt frecvent asociate cu durerea cronică, fragilitatea fizică și scăderea capacității de adaptare.

Datele sunt îngrijorătoare: peste jumătate dintre pisicile super-senior prezintă semne de fragilitate, iar aproape jumătate au indicii clare de durere. Pisicile, însă, sunt foarte bune la ascunderea suferinței. Ele nu vocalizează durerea și nu cer ajutor în mod evident. În schimb, evită să sară, se mișcă mai puțin, renunță la joacă și folosesc mai rar anumite zone sau obiecte din casă.

Un alt aspect important evidențiat de cercetare este faptul că mediul pisicii îmbătrânește mai lent decât pisica însăși. Deși animalul își pierde din mobilitate și energie, casa rămâne organizată ca pentru o pisică tânără. Pisicile foarte bătrâne au acces mai redus la resurse esențiale, cum ar fi jucăriile interactive sau hrănirea stimulativă, iar utilizarea spațiilor verticale și a elementelor de explorare scade semnificativ. Stimularea olfactivă, extrem de importantă pentru pisici, este adesea neglijată complet.

Deși joaca se reduce cu vârsta, acest lucru nu înseamnă că pisica nu mai are nevoie de stimulare mentală și emoțională. Din contră, studiul atrage atenția asupra faptului că, pe măsură ce pisica îmbătrânește, scade și interacțiunea cu proprietarul. Uneori acest lucru se întâmplă din dorința de a nu deranja animalul, alteori din obișnuință. Lipsa interacțiunii poate contribui însă la scăderea stării de bine și la accelerarea declinului cognitiv.

Cercetătorii subliniază că pisicile bătrâne nu au nevoie de mai puțină atenție, ci de o atenție diferită. Adaptarea mediului este foarte importantă: acces mai ușor la resurse, zone de odihnă confortabile, evitarea obstacolelor inutile și menținerea unor forme blânde de stimulare. Observarea atentă a schimbărilor subtile de comportament și discuțiile regulate cu medicul veterinar despre durere, fragilitate și calitatea vieții sunt pași esențiali.

Mesajul studiului este clar: îmbătrânirea sănătoasă nu înseamnă doar a trăi mai mult, ci a trăi mai bine. Pisicile nu ne pot spune când mediul a devenit prea dificil pentru ele, dar ne arată acest lucru prin comportamentul lor. Grija adevărată pentru o pisică în vârstă începe atunci când învățăm să vedem aceste semnale și să adaptăm lumea din jurul ei.

Sursa: Hoummady, Sara, Oriana Rameau, Audrey Besegher, Thierry Bedossa, Sarah Jeannin, Pauline-M. Anton, Yohan Stephan, Nancy Rebout, and Morgane Robles. 2026. “A Day in the Life of an Aged Cat – Environment of Old Domestic Cats and Welfare Implications.” Journal of Veterinary Behavior 83 (January–February): 20–25. https://doi.org/10.1016/j.jveb.2025.11.008.