Lipidoza hepatica la pisici

Aceasta conditie de boala poate sa apara indiferent de cauza anorexiei. Cand o alta stare de boala cauzeaza pierderea apetitului si precedeaza lipidoza hepatica, aceasta din urma este definita ca si secundara. Termenul de lipidoza hepatica ”primara” sau ”idiopatica” este utilizat atunci cand o alta stare de boala nu poate fi identificata, precum este cazul a 50% din pisicile care sunt diagnosticate.

O stare de obezitate inainte de anorexie creste riscul unei dezvoltari clinice la pisica a lipidozei hepatice. Numeroase cauze ale anorexiei pot declansa aceasta boala, o parte dintre acestea incluzand predispozitia la boli si schimbarile de comportament sau ”cele legate de stres”. Unele exemple de factori care pot contribui la aparitia bolii includ:

• diabetul zaharat
• pancreatita (inflamatia pancreasului)
• cancerul
• alte boli hepatice
• plecarea proprietarilor in vacanta
• plecarea membrilor familiei sau introducerea acestora in gospodarie
• petrecerea timpului intr-o cusca
• schimbari ale populatiei de pisici din casa
• schimbari de alimentatie

Din pacate, odata ce boala se dezvolta, pisicile se simt rau si nu vor manca nici macar daca o cauza initiala a pierderii apetitului a fost rezolvata. Se dezvolta un ciclu vicios deoarece cu cat o pisica refuza mai mult sa manance, cu atat lipidoza hepatica se inrautateste si vice versa. Fara o interventie medicala agresiva, acest ciclu va duce la moarte la mai mult din 90% din pisicile afectate. Mecanismul exact prin care se dezvolta lipidoza hepatica la o pisica sanatoasa nu este inca cunoscut. Procesul este unic la pisici, atat ca si severitate cat si ca rata de aparitie. Este inteles faptul ca anorexia continua din ce in ce mai mult pe masura ce grasimile sunt transportate in corp si ulterior in ficat.

Ficatul ar trebui ca apoi sa proceseze aceste grasimi si sa le exporte inapoi catre restul corpului intr-o forma noua. La pisicile cu lipidoza hepatica in dezvoltare acest proces este afectat si grasimile se acumuleaza in ficat.

Deteriorarea ficatului apare ca si rezultat al acumularii excesive de grasimi la nivelul celulelor hepatice.

Care sunt simptomele lipidozei hepatice?

Simptomele cele mai des asociate cu acest sindrom sunt urmatoarele:

• pierderea apetitului
• scaderea in greutate
• letargie
• icter (nuanta galbena a pielii, in interiorul urechilor si pe mucoase)

Proprietarii observa ocazional si semne de comportament sau neurologice precum salivarea excesiva, orbire, sedare sau crize convulsive.

Aceste semne neurologice sunt cauzate de o conditie numita encefalopatie hepatica sau disfunctie cerebrala, ca si rezultat al bolii hepatice. Aceasta conditie este cauzata de toxinele care circula spre creier, care apar in urma functionarii anormale a ficatului sau datorita bacteriilor din intestin care sunt in mod normal detoxifiate in ficat. O toxina importanta este amoniacul. Amoniacul este produs de bacterii din intestine de la proteinele ingerate. Aceasta substanta este detoxifiata in ficatul normal.

Cand ficatul esueaza in a functiona normal, amoniacul se aduna in fluxul sanguin si cauzeaza disfunctii cerebrale. Daca este tratat timpuriu, schmbarile de la nivel cerebral ar putea fi reversibile.

Ce teste sunt necesare?

Medicul veterinar confirma suspiciunea de boala hepatica prin realizarea unei examinari fizice si prin observarea unui ficat marit. Examenele de sange ale pisicii pot scoate in evidenta schimbari majore. Tehnicile imagistice precum radiografiile sau ecograful sunt de ajutor in evidentierea ficatului marit. Ficatul gras, in mod normal, apare evident la ecografie. Aceste schimbari, alaturi de excluderea altor stari de boala care ar putea declansa lipidoza, ajuta la stabilirea unui diagnostic. Diagnosticul de certitudine al lipidozei hepatice necesita o vizualizare a globulelor grase din celulele hepatice pe o proba la microscop. Proba necesara este prelevata de la ficatul in sine.

Aceasta bucata de ficat, numita biopsie, poate fi obtinuta prin mai multe metode:

• chirurgicala, utilizand laparoscopia (instrumentar special si o camera inserata prin orificiile mici din piele sub anestezie generala)
• aspiratie, prin plasarea unui ac hipodermic direct prin piele in ficat, de obicei cu ajutorul ghidarii ecografice. Acul si seringa sunt indepartate de la animal si celulele sunt scoase pe o lamela de sticla.

Avantajele metodei aspirative sunt ca anestezia generala nu este de obicei necesara si exista mai putine complicatii. Dezavantajele acestei metode sunt ca permite vizualizarea doar a unui anumit tip de celulele hepatice si nu a bucatii de tesut hepatic, prin urmare aceasta este mai putin precisa fata de o biopsie.

Ce tratament este necesar?

Tratamentul lipidozei hepatice variaza in functie de severitatea bolii si de existenta alor boli. Unele tratamente posibile pot include urmatoarele: spitalizarea fluidoterapia tratamentul de sustinere antibiotice vitamina K (pentru a preveni problemele de coagulare) tratamentul specific al encefalopatiei hepatice.

Piatra de temelie a terapiei si singura cale de a inversa procesul de acumulare al grasimii in ficat este hranirea pentru a alimenta pisica cu un necesar caloric complet. Exista o serie de cai pentru a incerca sa obtinem acest scop dar doar putine dintre acestea sunt cu adevarat de succes. Diferitele incercari de alimentatie pot induce pisicii nevoia de a manca in fazele initiale ale anorexiei si merita incercate, dar hranirea nu va induce cel mai probabil pisicii nevoia de a manca odata ce apar semnele lipidozei hepatice.

De obicei, hranirea fortata nu este o idee buna. Chiar si cu cea mai cooperanta pisica este aproape imposibil de a hrani o cantitate adecvata in aceasta forma. Pisicile de asemenea par sa dezvolte cu rapiditate aversiunea, iar asocierea dintre hrana si experienta neplacuta de a fi fortata ar putea intarzia intoarcearea obiceiurilor de alimentare. Medicamentele pentru stimularea apetitului ar putea de asemenea sa functioneze in fazele initiale ale anorexiei dar cel mai probabil nu vor determina o pisica sa manance, odata ce apar simptomele.

Cand o pisica inceteaza sa manance complet, singura optiune viabila de a inversa procesul de boala este sonda alimentara. Utilizarea pe termenl lung a sondelor alimentare a schimbat rezultatul acestei boli de la o mortalitate de mai mult de 90% la mai putin de 30%. Sunt utilizate trei tipuri generale de sonde alimentare in aceasta boala. O sonda plasata prin nas in stomac sau esofag poate fi utilizata temporar. Alternativ, o sonda poate fi inserata chirurgical in esofag sau poate fi plasata chirurgical sau endoscopic prin peretele abdominal direct in stomac, aceasta fiind folosita pentru alimentarea pe termen lung. Majoritatea pisicilor au nevoie de una pana la trei luni de hranire cu ajutorul sondei.

O alimentatie disponibila pe piata, bogata in calorii este folosita la majoritatea pisicilor. Medicul veterinar va va comunica cantitatea exacta si orarul de hranire. Pisicile cu encefalopatie hepatica ar putea avea nevoie initial de o alimentatie restrictionata in proteina. Medicul veterinar ar putea include de asemenea in alimentatie si adaugarea de aminoacizi si suplimente vitaminice. Ar putea fi necesare verificarile frecvente efectuate de medicul veterinar pentru a evalua starea sondei, sanatatea pisicii si analizele de sange. Parametrii hepatici din sange se imbunatatesc intre doua si opt saptamani dupa initializarea hranirii. Hrana pe cale orala de obicei nu este oferita pana cand parametrii hepatici nu sunt in limite normale.

La acel punct, hrana poate fi oferita. Daca pisica mananca, alimentarea prin sonda alimentara poate fi redusa. Acest orar ar trebui mentinut pentru o saptamana, dupa care se poate renunta la inca o hranire prin intermediul sondei alimentare. Aceasta rutina poate fi urmata pana cand pisica este libera de hranirea prin intermediul sondei alimentare, pana cand aceasta se alimenteaza cu necesarul maxim caloric si este sanatoasa in orice alt mod pentru o perioada de minim doua saptamani.

Daca pisica refuza sa manance cand i se ofera initial mancarea sau la orice moment al acestui proces de scadere al hranirii prin sonda, reveniti la alimentarea completa prin sonda alimentara, iar pisicii nu ar trebui sa i se ofere hrana din nou pentru o saptamana. Acest lucru este pentru a evita aversiunea fata de mancare, care este foarte importanta la acest nivel. Cand acest regim este urmat, majoritatea sondelor pot fi indepartate in trei luni dupa montare.

Ocazional, pisicile vor avea nevoie de hranire prin intermediul sondelor pentru perioade lungi de timp, dar, chiar si asa, ele au o sansa buna de recuperare completa. La pisicile cu lipidoza hepatica idiopatica recurenta este rara si cele mai multe pisici care se recupereaza revin la viata normala.