Caliciviroza felina (FCV)

Pisicile se imbolnavesc de la alte pisici trecute prin boala care raman purtatoare si eliminatoare de virus in mediu, sau direct de la pisici cu forma acuta a bolii ori de la obiectele contaminate din jur. Poarta de intrare o resprezinta mucoasa oro-nazala si conjunctivala. La acest nivel are loc o invadare rapida a celulelor (citoliza) cu formare de ulcere la nivel mucos. La nivel de felisa, aceasta afectiune este foarte raspandita. Perioada de incubatie este scurta de numai 3-4 zile post expunere. Anticorpii neutralizanti apar dupa circa 7 zile de boala acuta, succedata de o recuperare rapida.

Din pacate, dupa convalescenta, la unii pacienti se instaleaza starea de purtator pe intreg parcursul vietii. Virusul persista la nivel tonsilar si orofaringian. Chiar si unele pisici vaccinate pot elimina si raspandii virusul calicivirozei. Vaccinarile de rutina au redus formele clinice de boala insa nu si prevalenta bolii.

Simptome si tipuri

De regula sunt afectatii puii cu varste de sub 6 saptamani, insa semne clinice pot aparea si la pisici de orice varste. Se semnaleaza anorexie, dispnee, respiratie cu gura deschisa sau chiar aparitia schiopaturilor datorita instalarii artritelor.

De obicei starea de intetinere a pacientilor este buna insa este prezenta febra mai ales la indivizii cu infectii bacteriene secundare. Apar scurgeri oculo-nazale, secretii care se usuca si conflueaza in jurul ochilor sub forma unor cruste. La unele exemplare apare stranutul. Sunt observate ulcere bucale (limba, palatal dur) buze , varful nasului sau in jurul ghearelor. In unele cazuri, prezenta ulcerelor este singurul semn de boala clinica.

Literatura descrie prezenta ulceratiilor intestinale, insa localizarea lor doar in aceasta zona nu se exprima clinic.  De regula, in caliciviroza, nu apare keratita sau ulcere corneene. Pneumonia se instaleaza din cauza infectiilor bacteriene secundare. Este descris si un sindrom hemoragic cu semne mult mai severe care se complica cu icter, diaree si coagulare intrevasculara diseminata.

Diagnostic

Diagnosticul se face pe baza anamnezei si a semnelor clinice, profilul biochimic (proteinograma, functie hepatica, enzime musculare) alaturi de hemoleucograma, radiografie pulmonara pentru confirmarea prezentei pneumoniei, chiar si titrarea nivelului de Anticorpi serici sau PCR.

Tratament 

In momentul de fata nu exista variante antivirale eficiente. Pentru jugularea infectiilor secundare se folosesc antibiotice cu spectru larg, unguente cu antibiotice pentru leziunile oculare, glicerina boraxata pentru combaterea ulcerelor sau chiar sedinte cu aerosoli.

Pentru sindromul hemoragipar este nevoie de o abordare mult mai agresiva, prin folosirea fluidoterapiei cu coloizi, sau chiar a hemotransfuziei.

Prevenire

Forma clinica poate fi prevenita prin vaccinari cu produse vi atenuate sau inactivate cu incepere inca de la 6 saptamani de viata, acolo unde situatia o impune, urmate de rapel la 3-4 saptamani pana la varsta de 16 saptamani, urmate apoi de inca un rapel la 1 an de la ultima administrare.

Vaccinarea nu elimina infectia intr-o expunere viitoare si nu previne eliminarea virusului, dar va evita aparitia formei clinice a bolii.

Note personale

Cazurile intalnite in ultima perioada in clinica nu au ridicat probleme in mangementul terapiei. Majoritatea cazurilor au fost tratate cu success, ambulator. Proprietarii trebuie insa constientizati de contagiozitatea ridicata a acestei afectiuni, mai ales a secretiilor orale, si de potentialul de purtator si excretor permanent al pisicilor dupa insanatosire.

Demn de retinut este si faptul ca aceasta afectiune virala beneficeaza in momentul de fata de o terapie simptomatica, astfel, tinta este de a ajuta pacientul sa treaca prin episodul de boala (aproximativ 7 zile) pana la aparitia anticorpilor neutralizanti.

Cu toate ca exista totusi posibilitatea ca si pacientii vaccinati sa treaca prin acest episod morbid, imunizarea pasiva este cea mai buna metoda de preventie impotriva acestei boli.