Boala viermilor cardiaci la caini si pisici

Ciclul de infestare cu viermi cardiaci consta in urmatoarele etape:

• In situatia infestarii cu viermi maturi atat de sex masculin cat si feminin, reproducerea acestora are loc prin aparitia puietilor microscopici circulanti (microfilarii in stadiul [L1]). Acest aspect este important pentru desfasurarea ciclului lor de viata deoarece microfilariile asigura infestarea altor animale si, atunci cand sunt descoperite la examinarea microscopica a frotiilor de sange, permit diagnosticul infestarii cu viermi cardiaci;
• Pentru ca transmiterea viermilor cardiaci sa aiba loc, un tantar trebuie sa ciupeasca un caine infestat si sa preia acesti viermi imaturi odata cu hrana sa; 
• Aceste larve in stadiu L1 se dezvolta in interiorul tantarului, daca conditiile climatice le permit acest lucru, in aproximativ 2 saptamani;
• La acel moment tantarul este infestat si transmite larvele infectante unui caine (aceluiasi caine sau altuia), unei pisici sau unui dihor, in timp ce se hraneste din nou;
• In interiorul cainelui, parazitul se dezvolta mai departe, migrand catre inima si catre arterele pulmonare dupa trei sau patru luni de la infestare (sau mai mult la pisici), atingand maturitatea si putandu-se reproduce dupa sase sau sapte luni de la infestare.
• Pisicile sunt rareori purtatoare de L1 si de aceea este putin probabil ca acestea sa transmita parazitii la caini sau alte pisici. Un vierme adult se presupune ca poate trai pana la cinci sau chiar sapte ani in organismul cainilor si doi, pana la trei ani, in cazul pisicilor.

Care sunt simptomele?

La caini

Numarul parazitilor poate varia de la unu la mai multi de doua sute. Simptomele apar datorita efectelor viermilor maturi asupra vaselor de sange pulmonare si asupra plamanilor, ceea ce afecteaza secundar si inima. Arterele pulmonare se ingroasa, se inflameaza si isi pierd elasticitatea, crescand astfel efortul inimii de a impinge sangele prin acestea. In plus, chiar si plamanii se inflameaza. Severitarea simptomelor depinde de incarcatura parazitara, de durata infestarii, de raspunsul imunitar al cainelui si de gradul de efort fizic pe care il depune cainele. Alte organe afectate mai sunt ficatul, rinichii si celulele rosii sanguine. Infestatiile usoare pot sa nu se manifeste clinic. 

Unele simptome ale infestatiei cu viermi cardiaci includ:

• intoleranta la efort fizic (de obicei observata la cainii foarte activi sau sportivi);
• tuse usoara sau severa;
• slabire;
• respiratie dificila;
• semne ale insuficientei cardiace (manifestata de obicei prin umflarea abdomenului, tulburari ale ritmului cardiac si scadere in greutate) sau chiar lesin; odata ce boala cardiaca ajunge in acest stadiu, poate aparea mortalitatea.

La pisici 

Desi nu sunt gazde specifice pentru viermii cardiaci, majoritatea felinelor (aproximativ 90%) nu dezvolta infestarea nici dupa expunere si oarecare dezvoltare a larvelor parazitare. Din acest motiv, pisicile  in mod normal se infesteaza doar in proportie de 10% din potentialul pe care il au cainii, raportat la aceeasi zona geografica, si prezinta un numar mai mic de viermi cardiaci (de obicei trei sau mai putin). Cu toate acestea, ele raspund la boala diferit si in mod mai sever decat cainii, dezvoltand o reactie vasculara pulmonara mai severa decat acestia. Cele mai frecvente simptome identificate la pisicile cu boala viermilor cardiaci sunt urmatoarele:

• respiratie dificila;
• tuse;
• voma;
• pierderea cunostintei;
• crize spasmotice;
• moarte subita.

La om

Oamenii se infesteaza foarte rar si atunci cand o fac, simptomele sunt neglijabile. Afectarea ocazionala a pielii a fost raportata, dar de obicei infestatia este diagnosticata numai dupa aparitia unei "pete" pe o radiografie toracica realizata din alte motive. Acest lucru este problematic doar din cauza faptului ca este necesara o biopsie pulmonara pentru excluderea unei tumori.

Ce teste se fac?

Diagnosticul de vierme cardiac este mult mai simplu la caini si pisici. Cateva metode de testare pot fi folosite, in functie de speciile si circumstantele implicate. Aceste teste pot include: 

1. Diagnosticul clasic se face prin descoperirea larvelor L1 in frotiul de sange sau prin concentrarea amplificata a larvelor pentru a mari sansele de detectie a acestora (filtrul  Millipore sau metoda Knott modificata). Atunci cand sunt prezente, descoperirea larvelor L1 ofera un diagnostic sigur, insa astfel pot trece nedetectate mai mult de 25% din infestatiile canine si mai mult de 90% din infestatiile feline.
2. Testul ELISA (un test de sange pentru depistarea viermilor cardiaci) detecteaza proteine (antigeni) produse de catre viermii femele adulte. Aceste teste sunt foarte specifice si sensibile in cazul cainilor (detectand infestatii cu trei sau mai multe femele adulte).Ele sunt, totusi, mai putin sensibile in cazul pisicilor datorita numarului mic de viermi. Un test antigenic pozitiv la pisici indica o infectie cu viermi adulti. Testul ELISA pentru detectarea anticorpilor anti-viermi cardiaci (proteine produse de catre pacient impotriva viermilor cardiaci) nu este folosit pentru caini, dar este util la pisici.

Aceste teste ies pozitive la mai mult de 90%dintre pisicile afectate si reprezinta o metoda de screening excelenta. Deoarece pisicile care produc anticorpii pot scapa ulterior de paraziti, testele ELISA cu anticorpi pot fi folosite doar pentru a indica expunerea. Cu toate acestea, folosite in paralel cu alte teste (ex.: radiografii toracice), pot furniza un diagnostic. Bineinteles ca orice pisica cu anticorpi impotriva viermilor ar trebui sa inceapa un tatament preventiv, caci riscul de boala exista. 

Viermii cardiaci pot fi diagnosticati prin semne tipice de pe radiografia toracica ce constau in marirea cordului si/sau dilatarea sinuoasa a arterelor pulmonare. O ecocardiografie (sonografie) poate fi de asemenea utila, mai ales la pisici, unde viermii pot fi gasiti astfel in mai mult de 50% din cazuri printr-o examinare atenta.

Ce tratament se face?

1. Exterminarea unui vierme adult (terapia adulticida)

Un medicament similar arsenicului (melarsomina) este administrat intramuscular pentru salvarea cainilor de viermi cardiaci. Desi aceasta injectie intramusculara poate provoca iritatie locala, cea mai mare problema in acest caz ramane moartea viermilor, ce produc o reactie severa la nivelul plamanilor unora dintre caini dupa una pana la trei saptamani de la administrarea medicamentului. Acest lucru poate fi prevenit sau ameliorat prin divizarea medicamentului in trei doze (prima dozare, urmata la distanta de doua sau mai multe luni, de inca doua dozari separate de un interval de douazeci si patru de ore). Melarsomina poate fi folosita si in doua administrari separate de un interval de douazeci si patru de ore, dar in acest caz viermii pot muri brusc, crescand astfel riscul de reactii secundare. Cea mai importanta masura de reducere a afectarii plamanilor este interzicerea stricta a efortului fizic pentru cel putin o luna dupa terapia adulticida. Restrictia efortului este obligatorie.

Inainte de initierea terapiei adulticide, evaluarea starii generale de sanatate a cainelui ar trebui facuta prin efectuarea urmatoarelor teste de diagnostic:

• biochimia sanguina, pentru evaluarea sanatatii ficatului si a rinichilor, printre altele;
• hemoleucograma pentru evaluarea starii celulelor rosii din sange, pentru depistarea unor eventuale infectii suprapuse etc.;
• urinaliza, pentru evaluarea functiei renale si pentru a se stabili daca exista leziuni renale induse de viermii cardiaci;
• radiografie toracica, pentru stabilirea stadiului de afectare de catre boala a plamanilor, arterelor pulmonare si a inimii.

Terapia adulticida poate sa nu fie necesara pentru toti cainii. Aceasta decizie, care poate fi dificila, ar trebui luata impreuna cu veterinarul. Cainii carora nu le-ar fi indicata terapia adulticida includ animalele in varsta, animalele cu boli terminale si cainii foarte putin afectati de boala (situatii dificil de evaluat). Daca animalele infestate sunt tratate sau nu, acestea ar trebui oricum tratate preventiv impotriva viermilor cardiaci cu antibiotice macrolide administrate oral, topic sau injectabil, la interval lunar sau la fiecare sase luni. La pisici terapia adulticida prezinta un risc mai mare decat in cazul cainilor si din aceste motive este evitata. 

2. Terapia simptomatica

In cazul cainilor, terapia simptomatica cu hormoni steroidieni este folosita adesea pentru tratamentul inflamatiei pulmonare si a tusei cauzate de aceasta. Aspirina poate fi folosita pentru limitarea leziunilor vasculare produse de viermi.

3. Terapia microfilaricida (L1)

Este importanta eradicarea larvelor infestante L1 in scopul limitarii transmiterii la alte animale. Acest lucru este posibil prin doua modalitati. O doza microfilaricida de agent macrolitic poate fi administrata la aproximativ sase saptamani dupa terapia adulticida. Aceasta scapa de cele mai multe ori animalul de larvele L1, dar poate produce efecte adverse, de multe ori severe, in aproape 8% din cazuri. Repetarea tratamentului poate fi necesara.O alternativa ar fi utilizarea anumitor medicamente preventive din categoria macrolidelor (ivermectina, selamectina, moxidectina), in doze de preventie, astfel eliminandu-se treptat larvele L1, pe parcursul a sase luni.Acest lucru poate fi facut inainte sau dupa terapia adulticida, iar reactiile secundare sunt rare. Ideal, cainele ar trebui spitalizat pentru monitorizare in ziua administrarii primei doze.

Cum se previne infestarea cu viermi cardiaci?

Cu siguranta, este mai bine ca boala viermilor cardiaci sa fie prevenita decat tratata. Preventia se aplica la puii de caine sau pisica incepand cu varsta de sase sau opt saptamani sau de indata ce presiunile climatice din jurul cainilor o cer.

La caini, preventia bolii viermilor cardiaci poate fi indeplinita prin cateva mijloace: 

• administrare zilnica de dietilcarbamazina (DEC);
• administrare lunara de medicatie preventiva pe baza de compusi macrolidici (ex.: ivermectina orala, milbemicina orala, mixodectina orala sau injectabila sau selamectina topica);
• administrare de selamectina injectabila la fiecare sase luni.

Fiecare dintre aceste medicamente este eficient daca este administrat conform instructiunilor. Totusi, scurte pauze in administrarea DEC pot duce la infestare. Pe de alta parte, compusii macrolidici asigura o protectie preventiva mai buna deoarece o pauza de o luna in administrare nu permite infestarea. O protectie aditionala poate fi obtinuta, de exemplu, prin limitarea expunerii la tantari evitand plimbarile nocturne sau tinand pisicile in apartament.

Aceste medicamente sunt de asemenea si foarte sigure daca sunt administrate inaintea infestatiei. Ambele grupe de medicamente pot, totusi, cauza reactii grave, chiar fatale, daca sunt administrate cainilor cu microfilarii (cei cu L1). Riscul este mult mai mare in ceea ce priveste mai degraba DEC decat macrolidele. Totusi, testarea pentru viermii cardiaci ar trebui facuta pentru toti cainii cu varsta mai mare de sase luni (daca a existat potentiala expunere sezoniera) inainte de inceperea tratamentului preventiv.

La pisici, problema preventiei este mai dificila deoarece boala viermilor cardiaci este mai putin frecventa la aceasta specie. Viata de interior s-a dovedit a fi benefica in acest sens, dar mai mult de 25% dintre pisicile afectate de viermele cardiac au proprietari care confirma mentinerea acestora la interior. Acest lucru poate demonstra expunere la interior; unii tantari prefera sa se hraneasca intr-un mediu interior. Pe de alta parte, unii proprietari pot sa nu ia in calcul riscul expunerii pe veranda, balcon etc., acestea fiind  zone expuse exteriorului. Infestarea se poate produce in orice loc in care exista tantari.

Din ce in ce mai des, pisicile care traiesc in zonele de influenta ale bolii viermilor cardiaci beneficiaza de medicatie preventiva cu ivermectina, milbemicina sau selamectina. Deoarece pisicile contracteaza rar larve L1, riscul reactiilor secundare la macrolide a animalelor infestate este neglijabil. Din acest motiv si datorita faptului ca testele sunt mai putin exacte la pisici, testarea pentru viermi cardiaci inainte de initierea tratamentului preventiv nu este obligatorie. Testele cu anticorpi vor oferi, totusi, proprietarului si veterinarului posibilitatea de a sti daca pisica a fost expusa recent la paraziti. Pisicile deja expuse (ex.: seropozitive) sunt supuse riscului de boala si ar trebui sa primesca tratament preventiv. 

Cat de des ar trebui testat pentru viermi cardiaci animalul meu de companie?

Testarea anuala este recomandata cainilor mentinuti pe DEC, datorita riscului de discontinuitate a tratamentului si al potentialei aparitii a efectelor secundare la cainii deja infestati care au reinitiat  terapia. Necesitatea testarii anuale pentru cainii mentinuti pe macrolide este mai putin clara datorita eficacitatii sale si a protectiei oferite de componentele sale. Multi veterinari recomanda testarea anuala datorita faptului ca multi proprietari s-au dovedit a omite respectarea indicatiilor pentru tratamentul de preventie. Daca proprietarul este absolut sigur ca medicamentele sunt administrate si inghitite pe toata durata anului si acesta este de acord, testarea este recomandata de doua ori pe an. Pentru pisicile tinute pe medicatie preventiva cu macrolide, testele anuale cu anticorpi nu sunt probabil necesare, cu toate ca ofera informatii legate de expunerea la viermi cardiaci.