Afectiunile urechilor la pisici

Pe langa atributele pisicilor a caror sanatate, normalitate si igiena trebuie mentinuta, se afla simtul auzului iesit din comun. In timp ce sistemul auditiv al omului este capabil sa detecteze sunete a caror frecventa ajunge pana la 20.000 vibratii pe secunda, pisicile pot detecta sunete cu o pulsatie de 60.000 vibratii pe secunda, sau chiar mai mare. Aceasta sensibilitate acustica impresionanta s-a dezvoltat de-a lungul timpului pentru a-i servi in nenumarate scopuri: semnalizarea furisarii unui pradator periculos, de exemplu, sau detectarea unei miscari subterane a unei rozatoare ce sapa.

Chiar daca majoritatea pisicilor nu ajung sa experimenteze de-a lungul vietii lor probleme serioase ale urechilor, proprietarii trebuie sa fie constienti de faptul ca anumite afectiuni, inclusiv defecte congenitale, infectii, traumatisme si deteriorari datorate varstei, pot fi extrem de dureroase si pot compromite capacitatea animalului de a auzi. „Majoritatea problemelor auriculare la pisici se pot trata si nu duc la pierderea definitiva a auzului”, sustine Dr. James Flanders, profesor de chirurgie la Facultatea de Medicina Veterinara din cadrul Universitatii Cornell.

Totusi, anumite afectiuni pot afecta partial sau total auzul unei pisici, in special daca acestea nu sunt identificate si tratate la timp.

Anatomia urechii

Urechile pisicilor, precum cele ale tuturor mamiferelor, sunt alcatuite din trei zone structurale: urechea externa, urechea medie si urechea interna. Urechea externa este formata din pavilionul urechii si canalul auditiv (un canal ingust prin care vibratiile sunetelor ce provin din mediul extern patrund in ureche).
Urechea medie cuprinde timpanul, o membrana intinsa care vibreaza sub influenta undelor sonore percepute de ureche si oscioarele auditive, oase mici care transmit vibratiile timpanului catre urechea interna. Urechea interna, localizata mai profund in interiorul craniului, cuprinde cohleea, o structura in forma de melc ce contine terminatii nervoase care capteaza vibratiile si le distribuie mai departe, catre encefal, realizand astfel functia auditiva. Urechea interna reprezinta si sediul sistemului vestibular, un complex format din nervi si receptori care controleaza simtul echilibrului.

Afectiuni congenitale

Anumite defecte ale urechii la pisici sunt transmisibile genetic de la parinti la pui. Printre acestea, exista un defect congenital numit „ureche pliata” care consta in rasucirea stransa catre interior sau exterior a varfului pavilionului auricular. Aceasta trasatura bizara nu este frecvent asociata cu lipsa auzului. Totusi, pisicile ce detin urechi neobisnuit de deformate in acest mod sufera si de probleme aditionale ale scheletului, care pot avea repercursiuni grave.

Alta anomalie congenitala primara, sustine Dr. Flanders, o reprezinta atrezia, un defect in dezvoltarea canalului auditiv, care poate determina obstructia totala sau partiala a acestui canal. „In cadrul acestui defect”, mentioneaza acesta, „in lumenul canalului auditiv se dezvolta o membrana suplimentara care face dificila sau imposibila trecerea undelor sonore catre cohlee. Uneori aceasta anomalie este operabila, iar daca aceasta membrana este inlaturata, atunci se poate restabili auzul animalului”.

Unele pisici se nasc fara auz, iar aceasta dizabilitate nu poate fi corectata. Datorita unor anomalii genetice, pisicile complet albe cu ochi albastri sunt supuse unui risc foarte mare de a manifesta surditate congenitala. Intr-adevar, sustine Dr. Flanders, „Aproximativ 80% dintre pisicile albe cu ochi albastri vor incepe sa manifeste simptome ale pierderii auzului in jurul varstei de patru zile, ca urmare a degenerarii cohleei”.

Afectiuni dobandite

Marea majoritate a afectiunilor din sfera auditiva ale pisicilor sunt dobandite. Pisicile care se lupta frecvent sau care au obiceiul sa isi scarpine excesiv urechile, de exemplu, pot fi afectate de hematoame, colectii de sange ce provine din vasele sangvine lezionate care colecteaza sange de la nivelul pielii si tesutului subcutanal al pavilionului urechii. Pisicile pot fi afectate de aparitia unor polipi (excrescente de mici dimensiuni care proemina la suprafata mucoasei urechii) sau a carcinomului scvamocelular, un tip de tumora care se dezvolta la nivelul varfului pavilionului auricular, fiind comun in special la pisicile expuse frecvent la radiatii solare.

Proprietarii de pisici trebuie sa retina faptul ca timpanul pisicilor se ingroasa odata cu inaintarea in varsta. De aceea, dificultatile de auz si potentiala surzenie sunt descoperite adesea la pisicile geriatrice. Mai mult, surzenia poate aparea ca efect secundar al unor medicamente (de ex., anumite antibiotice sau diuretice).

Dintre toate afectiunile dobandite ale urechii la pisici, sustine Dr. Flanders, cea mai intalnita, de departe, este otita externa, o infectie a canalului auditiv extern. Aceasta problema medicala rezulta in urma infestatiei canalului auditiv cu agenti infectiosi, de obicei fiind vorba de raie auriculara. Otita externa apare cel mai frecvent la pisicile foarte susceptibile la seboree, o afectiune a pielii caracterizata prin producerea excesiva de secretii uleioase de catre glandele sebacee. Acest lucru duce la acumularea in canalul auditiv a unui surplus de cerumen in care agentii raiei auriculare, bacteriile si alte microorganisme se pot dezvolta rapid. Daca otita externa nu este tratata in mod corespunzator, infectia poate migra in urechea medie, devenind otita medie, si ulterior in urechea interna (otita interna). In cele mai grave cazuri, timpanul si urechea interna pot fi afectate in mod ireversibil, rezultand astfel surzenia si pierderea acuta a echilibrului de la nivelul urechii respectiv sau de pe ambele parti.

Reducerea acestui risc

Majoritatea afectiunilor urechii la pisici, inclusiv otita externa, pot fi tratate cu medicamente, sustine Dr. Flanders, desi interventiile chirurgicale pot constitui uneori o solutie in acest sens. Din pacate, surzenia la nivelul uneia sau ambelor urechi reprezinta adesea o problema permanenta.
Cateva masuri simple, subliniaza Dr. Flanders, vor reduce considerabil riscul ca pisica sa treaca prin astfel de consecinte grave. Acesta ne ofera urmatoarele sfaturi:

• Micsorati perioada de timp in care pisica se expune la radiatia solara (mai ales daca este vorba de o pisica alba sau cu pielea putin pigmentata);
• Mentineti o buna igiena a mediului de viata al pisicii, care sa inhibe proliferarea raiei auriculare si a altor agenti infectiosi;
• Examinati in mod regulat urechile pisicii dvs., pentru depistarea semnelor de inflamatie, secretii excesive, decolorarea cerumenului sau prezenta de murdarie si detritus;
• Daca observati ca pisica dvs. isi scarpina cu insistenta urechile, nu examinati interiorul acestora pentru a afla cauza. Mergeti, in schimb, cu animalul la veterinar cat mai rapid.

Viata alaturi de o pisica lipsita de auz

Multumita dvs., pisica proprie s-a bucurat intotdeauna de o viata sigura si aparent fericita. Și tot datorita dvs., acest lucru poate continua sa se intample, chiar daca, dintr-un motiv sau altul, aceasta a devenit complet surda. Intr-adevar, observa Dr. James Flanders, viata poate deveni confortabila pentru o pisica care nu mai poate fi impresionata de latratul cainelui vecinilor sau de zgomotul puternic al aspiratorului.
Daca pisica dvs. nu mai aude deloc, Dr. Flanders va sfatuieste sa o tineti exclusiv la interior, departe de pericolul legat de sunetele pe care nu le mai poate percepe si la care nu mai poate reactiona: zgomotul produs de o masina care se apropie, de exemplu, sau sunetul produs de furisarea unui inamic.
La interior, sustine Dr. Flanders, trebuie sa fiti constienti intotdeauna de lipsa auzului pisicii si sa va ajustati comportamentul in acest sens. Acesta sugereaza urmatoarele: „Evitati sa luati prin surprindere animalul. Nu va apropiati niciodata din spatele acestuia fara sa va semnalizati apropiere. Bateti din palme cu putere sau loviti podeaua. Vibratiile ii vor semnala apropierea dvs. Daca doarme pe canapea si doriti sa o treziti, mutati mai intai o perna. Pisica va percepe si acele vibratii, de asemenea”.
Poate pisica dvs. a fost dresata sa raspunda la anumite comenzi verbale precum „Pis-pis”. In acest caz, va fi nevoie sa inlocuiti comenzile verbale cu comenzi vizuale (un semn din mana, de exemplu, poate anunta animalul ca este ora mesei). Sau, mai puteti comunica cu pisica prin aprinderea si stingerea repetata a unui intrerupator.

Raia auriculara: niste creaturi foarte mici care creeaza probleme mari

Problemele auriculare sunt, in general, rare la pisici, insa printre afectiunile care pot aparea, infestatia cu raie auriculara este frecvent diagnosticata. Desi nu poate sari sau zbura, agentul cauzal al raiei auriculare (cunoscut si sub numele de Otodectes cynotis) se poate tari. Iar daca unul dintre acesti paraziti minusculi patrunde in urechea pisicii, se instaleaza acolo si incepe sa se reproduca, atunci poate cauza efecte majore la acel nivel daca nu este impiedicat imediat.
Simptomele generale tipice sunt destul de evidente: urechea externa a pisicii este posibil sa fie inflamata, iar animalul isi va tine urechile lipite de cap, se va scarpina in acea zona fara intrerupere si isi va scutura capul frecvent, ca si cum ar vrea sa dea jos un obiect deranjant. Acesti paraziti mai sunt detectabili si prin urmele pe care le lasa in canalul auditiv infestat: un amestec de cerumen si deseuri ale parazitilor, inchis la culoare, cleios si urat mirositor, in care micile creaturi se dezvolta armonios.
„Daca un parazit recent dobandit se plimba de-a lungul spinarii sau abdomenului pisicii, animalul il va indeparta cu limba si il va inghiti. Insa acesta se afla in siguranta daca patrunde in canalul auditiv, unde pisica nu poate ajunge cu limba sau cu pernutele pentru a-l indeparta”, sustine Dr. William Miller Jr., profesor de dermatologie la Facultatea de Medicina Veterinara din cadrul Universitatii Cornell.

Parazitii din genul Otodectes sunt aproape microscopici, „de marimea unui varf de ac”, sustine Dr. Miller. Dar, subliniaza acesta, este posibil sa le observati cu ochiul liber corpurile mici ce se misca rapid. Acesti paraziti sunt extrem de contagiosi, deplasandu-se de la o pisica la alta prin contact direct, orientandu-se apoi catre urechile acesteia. Infestatia se realizeaza de obicei intre pisicile care umbla libere, indiferent daca acestea se lupta sau manifesta afectiune una fata de cealalta.
Daca suspicionati o infestatie cu raie auriculara, trebuie sa apelati la ajutorul unui medic veterinar fara intarziere. Pe langa faptul ca astfel veti inlatura disconfortul animalului, tratamentul va impiedica aparitia infectiilor secundare datorate automutilarii urechilor si fetei animalului ca urmare a scarpinarii agresive si insistente. Ingrijirea medicala poate preveni, de asemenea, o afectiune auriculara serioasa numita otita externa, adica o infectie a urechii externe care, daca nu este tratata, poate avansa pana la urechea medie si interna si poate deteriora timpanul, ceea ce va afecta iremediabil capacitatea de auz si simt al echilibrului.

Un medic veterinar poate confirma prin diagnostic cert infestatia cu raie auriculara prin utilizarea unui otoscop, un instrument similar cu o lanterna ce se foloseste pentru explorarea adancimii canalului auditiv. Daca pisica nu este dispusa sa accepte acest instrument langa urechea inflamata, medicul va folosi un betigas de urechi cu capete din bumbac pentru a colecta cu delicatete o mostra de cerumen pentru o examinare microscopica concludenta.
Tratamentul incepe in general cu o curatare temeinica a canalului auditiv in scopul indepartarii in totalitate a cerumenului si detritusului care pun parazitii la adapost de medicamentele cu aplicare topica. „Exista multe substante cu administrare topica, orala sau parenterala, iar majoritatea (de exemplu, ivermectina) sunt foarte eficiente. Chiar si un remediu empiric, uleiul pentru bebelusi, poate rezolva acesta problema. Cateva picaturi din acesta aplicate in urechea afectata de cateva ori pe zi, timp de aproximativ o luna, va alunga parazitii”, sustine Dr. Miller.
Tratamentul sustinut impotriva raiei auriculare, alaturi de o igiena auriculara constanta, pot fi realizate si acasa, atata timp cat medicul veterinar ofera proprietarului instructiuni precise in acest sens.