Context: singurătatea la vârsta a treia

Izolarea socială și sentimentul de singurătate reprezintă factori de risc majori pentru sănătatea fizică și mentală a persoanelor în vârstă. Numeroase studii au arătat deja că deținerea unui animal de companie sau participarea la programe de terapie asistată de animale pot contribui la îmbunătățirea stării de bine. Totuși, mai puține cercetări s-au concentrat asupra implicării active — cum ar fi joaca — și asupra modului în care aceasta influențează satisfacția socială.

Autorii au integrat analiza lor în cadrul a două teorii relevante din psihologia dezvoltării și a relației om–animal: Teoria selectivității socioemoționale, care susține că odată cu înaintarea în vârstă oamenii prioritizează experiențele emoționale semnificative, și Ipoteza biofiliei, conform căreia oamenii au o tendință naturală de a căuta conexiuni cu alte forme de viață.

Metodologie și rezultate

Studiul a utilizat date din General Social Survey (2018), analizând un eșantion de 239 de persoane cu vârsta de peste 55 de ani. Cercetătorii au aplicat un model de regresie logistică ordinală pentru a examina asocierea dintre numărul de ore petrecute jucându-se cu animalele de companie și nivelul de satisfacție socială, controlând factori demografici și socioeconomici.

Rezultatele arată o asociere pozitivă semnificativă între timpul dedicat jocului cu animalele și satisfacția socială (β = 0,16, p = 0,01). Cu alte cuvinte, persoanele care petreceau mai mult timp în interacțiuni ludice cu animalele raportau un nivel mai ridicat de satisfacție în relațiile sociale.

Pentru a analiza diferențele între grupe de vârstă, autorii au împărțit participanții în trei categorii: 55–64 ani, 65–74 ani și 75+ ani. Asocierea pozitivă a rămas semnificativă doar pentru grupa 55–64 de ani (β = 0,56, p = 0,005). Pentru grupele 65–74 ani și 75+ ani, relația nu a mai fost semnificativă statistic.

Ce înseamnă aceste rezultate?

Datele sugerează că joaca cu animalele de companie poate susține socializarea și satisfacția relațională în special la categoria „young-old” (55–64 ani). În această etapă a vieții, interacțiunea activă cu animalele poate funcționa ca o formă de schimb emoțional satisfăcător, aliniată cu nevoile psihologice specifice perioadei.

Pentru grupele mai înaintate în vârstă, beneficiile ar putea exista, dar nu au fost evidențiate semnificativ în acest eșantion. Este posibil ca limitările fizice sau alte variabile să influențeze intensitatea și tipul interacțiunii cu animalele.

Implicații pentru serviciile destinate seniorilor

Rezultatele au relevanță pentru dezvoltarea serviciilor dedicate comunităților de vârstnici. Programele care încurajează interacțiunea activă cu animalele — nu doar prezența pasivă — ar putea avea un impact pozitiv asupra satisfacției sociale, în special în segmentul 55–64 ani.

Studiul deschide direcții pentru cercetări viitoare privind rolul jocului cu animalele de companie de-a lungul întregului ciclu de viață și evidențiază faptul că relația om–animal nu este doar una de companie, ci și de interacțiune activă, cu potențial efect psihosocial măsurabil.

Sursa: Erreannau Zellous, Taylor Pope, Pet Play and Socialization in Aging Communities: Exploring Engagement, Satisfaction, and Age Differences, Innovation in Aging, Volume 9, Issue Supplement_2, December 2025, igaf122.3640, https://doi.org/10.1093/geroni/igaf122.3640